DESPRE NOI

Gradinita noastra este locul in care fantezia se impleteste cu realitatea, copii au lumea lor in care sunt protejati, sunt iubiti si mai presus de asta sunt intelesi.

Grădiniţa noastra introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat şi are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identităţii şi a identificării cu modele sociale mai complexe şi mai socializate.

Jocul este principala preocupare si totul pare atat de simplu, dar de fapt micutii trec printr-o importanta etapa in ciclul dezvoltarii umane. Este o perioada fascinanta, lumea se descopera si usor, usor reusim sa o intelegem. Apar marile intrebari si “savantele raspunsuri”.

Programul zilei este conceput în mod ştiinţific, bine structurat, încât să permită exercitarea influenţei educative în: relaţionarea cu colegii în activităţile liber-creative,participarea activă, dar disciplinată la activităţile frontal-dirijate, cooperarea cu grupa.